Pe 31 ianuarie începe o nouă aventură a tenisului moldovenesc în Cupa Davis. În primul tur din a doua zonă Euro-Aficană, întâlnim selecţionata Egiptului. Cred că va fi un duel fără emoţii pentru "tricolori", din mai multe considerente. Ai noştri sunt mai sus în clasamentul mondial, lor le place zgura, iar la Chişinău vor juca pe hard. "Faraonii" au promovat în 2013 în a doua zonă Euro-Africană. Toate partidele le-au jucat acasă (4 la număr), toate pe zgură, toate în aer liber şi toate fără înfrângere.
Dar mai există şi o altă afinitate a acestui duel. Moldova a fost umilită cu 12 ani în urmă de egipteni cu 5 la 0, iar acest factor, presupun că îi va împinge de la spate pe Albot şi compania. Chiar şi Marina Tauber i-a rugat pe băieţi să aducă răzbunarea la sfârşitul lui ianuarie.
Avem avantajul terenului, avem avantajul calităţii, avem avantajul suporterilor. Avem toate ingredientele pentru o răzbunare. Credeţi-mă că va fi dulce. Pronosticul meu: 5 la 0.
Ce ne aşteaptă după partida cu Egipt?
O nucă tare. Fostul număr 22 mondial: Max Mirnîi şi naţionala Belarusului. Totul este posibil, dar numai aici nu. Trebuie să recunosc că avem şanse destul de mici. Mirnîi este la moment numărul 26 mondial la dublu şi are o experienţă imensă: 23 de ani în tenis.
Stânga: Max Mirnîi
Titlurile lui Mirnîi la proba de dublu
Rolland Garros: 4 (ultimul în 2012)
US Open: 2
Totuşi avem o luminiţă albă la capătul tunelului: Belarus cu Max Mirnîi a fost învins anul trecut de Monaco, care are un singur jucător în rating-ul ATP. "Monegascii" au obţinut victorie şi la proba de dublu, unica în care a evoluat Mirnîi. Şansele cresc văzând cu ochii. Nu ne rămâne decât să sperăm că băieţii noştri sunt gata de o nouă victorie istorică.
Oricum până atunci mai este timp. Mergem să susţinem Moldova mai frenetic decât în anul trecut şi sunt sigur că vom obţine ceea ce ne dorim.
Costul biletelor pentru confruntarea Moldova - Egipt:
Sector: 1A si 4A: 50 lei/zi; 120 lei/ 3 zile;
Sector: 2A si 3A: 70 lei/zi; 180 lei/ 3 zile;
Sector: Premium A si PremiumB: 100 lei/zi; 270 lei/ 3 zile
Orarul meciurilor:
31 ianuarie: Ceremonia de deschidere 13:45; Inceputul meciurilor 14:00 ( 2 meciuri la simplu);
1 februarie: Inceputul meciurilor 14:00 ( 1 meci la dublu);
2 februarie: Inceputul meciurilor 14:00 ( 2 meciuri la simplu).
Hai Moldova!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu