Când am auzit că Diego Maradona va veni la Chișinău mi s-a părut o glumă căreia nu prea i-am dat mare atenție. Când am ajuns să citesc pe blogul lui Sandu Grecu că argentinianul vine la invitația lui Veris m-a pus pe gânduri :D, așa un pic.
În fine azi l-am văzut pe ”butoiașul cu pulbere” în carne și oase la antrenamentul echipei. Vreau să vă spun că nu e chiar așa ca la TV :). Diego Maradona Petriaggi: numele complet și are 25 de ani, mijlocaș de meserie.
Până la urmă e un băiat simplu, care a jucat în Malta și a încercat astăzi să-l impresioneze oarecum pe Dobrik. Ei bine, în opinia mea nu prea i-a reușit ori nu prea îi priește artificialul de la Buiucani.
Nu am văzut nimic special în calitățile sale, dar în cazul în care Veris îl va semna va fi un plus de imagine imens pentru Antoniuc & Co. Sau greșesc eu și brazilianul cu nume argentinian mă va uimi cu câteva folha seca chiar la debut. Rămâne de văzut până la urmă.
Culmea e că tăticul lui Diego Maradona Petriaggi este un adevărat ”nebun” al fotbalului. Astfel, el mai are doi fii: Michel Platini Petriaggi și Roberto Rivelino Petriaggi. Din câte am înțeles (cel puțin din poze) ambii joacă fotbal așa că nu este exclus ca în curând să avem o invazie în Divizia Națională. Asta da familie de legende ale balonului rotund!
Dreapta: Roberto Rivalino Petriaggi
Michel Platini Petriaggi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu