Rush, Niki Lauda, Alain Prost şi Ayrton Senna

The closer you are to death, the more alive you feel. It's a wonderful way to live. It's the only way to drive. (Niki Lauda)

Am urmărit 2 capodopere în ultima săptămână. Prima: filmul artistic „Rush” şi a doua: documentarul „Senna”. Le-am privit în ordinea cronologică enumerată mai sus şi v-o recomand şi vouă în aceeaşi succesiune.

Rush o poveste romantică bazată pe fapte reale despre rivalitatea dintre 2 piloţi de Formula 1: James Hunt şi Niki Lauda. Ambele personaje se bat cap în cap, dar le uneşte un singur lucru: fiecare vrea să demonstreze că este cel mai bun. Pe de o parte britanicul James Hunt, un rebel care trăia doar cu ziua de azi şi cu virajul următor. De cealaltă parte, austriacul Niki Lauda: calculat, perfecţionist în ceea ce face, calităţi ce i-au adus pe bună dreptate 3 titluri mondiale, în timp ce Hunt a cucerit doar unul şi s-a „stins”. 

Mi-au plăcut mult istorioarele aranjate în scenariu cu adaosuri artistice care m-au cucerit. Totul de la carieră, rivalitate şi femei, este prestat cu gust. Îl recomand tuturor, chiar celor care nu au habar de motoare sau piste de Formula 1.

If you no longer go for a gap that exists, you are no longer a racing driver.(Ayrton Senna)

Dacă în „Rush” este un romantism care te infectează cu fiecare minut, atunci documentarul despre Ayrton Senna este rezervat unui public cu adevărat interesat de automobilism. La finele celor 3 ore, am constatat că într-adevăr cea mai mare rivalitate din lumea sportului este Senna – Prost. Toate atacurile, toate murdăriile, toate victoriile şi înfrângerile au fost redate nu de actori ci de acei care au scris istoria. 

Am rămas impresionat de reacţia lui Senna,care după ce a cucerit pentru prima dată în carieră Marele Premiu al Braziliei, a urlat până a leşinat şi a fost nevoie de intervenţia echipei medicale pentru a-l scoate pe brazilian din bolid.

Am mai rămas frapat şi de tupeul lui Alain Prost care făcea ce îi dorea inima doar pentru a-şi atinge scopul. Nu degeaba a fost poreclit „Profesorul”. Ayrton Senna, un om simplu care a cucerit 3 titluri mondiale şi s-a oprit într-un zid. Coliziune care i s-a dovedit a fi fatală. În Brazilia a fost şi este venerat precum un zeu.

Nu mi-a plăcut cum a reacţionat Senna înainte de ultima sa cursă. Se citea pe faţa lui că va muri în acea zi de mai şi era resemnat cu acea idee… Dar cum au declarat mai mulţi comentatori care l-au prins pe Senna, el nu ar fi ieşit din bolid pentru nimic în lume. Ar fi primit ceea ce i-a oferit soarta cu pieptul deschis.

Senna a fost lovit mai întâi de o rivalitate cruntă cu Alain Prost, o revoluţie în domeniul progresului şi în fine s-a dat bătut în lupta cu el însuşi.

Mulţi susţin că Senna a murit din cauza bolidului care era de necontrolat. Eu cred că Senna a decedat pentru că nu voia să cedeze. A vrut să demonstreze că este cel mai bun şi cel mai rapid până mai putea ţinea volanul în mâini.

Acest post nu vine întâmplător. O altă legendă a curselor de Formula 1, Michael Schumacher se află în comă după un accident la schi. Îmi aduc aminte, pe timpurile când germanul galopa din GP în GP spre un nou titlu mondial. Mă trezeam la 4 dimineaţa pentru a-l urmări în duel cu Mika Hakkinen. Chiar făceam pariuri cu tata, cine va câştiga acea cursă sau acel pole-position. Era ceva magic. Ceva ieşit din comun. 

Sper să-şi revină cât mai curând. Get well soon Champ!