Microfon fără fir: 6500 de km, 5 țări, 3000 de poze în aventura vieții (III)

”Veșnicia s-a născut la sat” a spus cândva Blaga...Baliverne!!!

În San Remo, în San Remo fraților.

Cu viteza trenurilor CFR (va urma în ultima colecție de cuvinte despre călătorie) am scris postarea asta, probabil în tentativa de a reproduce ”velocitatea” cu care se mișcă totul aici – de la molecule... și tot ce e format din molecule. Dar să începem cu începutul.

Așadar, după cafeaua și țigara de dimineață ne-am pornit la Milano Centrale să luăm trenul spre San Remo. Ajunși pe peron, simțeam cu Dmitrii că ceva nu ne ajunge și atunci a apărut Cătălin. Cătălin e un soi de Fata Morgana, niciodată nu știi ce chip va lua, dar în cazul nostru putea fi și un tip din ăla une fel de tocilar, cu glas pițigăiat, cu o coafură ”dă valoare” de prin anii 90 sau la fel de bine poate rafinat, plin de umor și cel mai important lucru este că el nu există, vorba aia ”E al meu î-l fac cum vreu”.

(Io soi Cătălin, cabron)

După cum ați înțeles, Cătălin este un prieten imaginar. El apare de nicăieri, însă întotdeauna la momentul nepotrivit, un fel de ciclu la femei.

Urcați în tren, ne-am delectat cu peisajele extraordinare, iar ajunși în San Remo am început să ne topim.

Nu de arșiță, ci de lene.

(Asta doar pe poză San Remo arată bine. Nu vă faceți speranțe prea mari)

(O terasă arhiplină de turiști, clienți și în primul rând localnici)

(Parcarea oamenilor extraordinar de săraci din San Remo)

Este incredibilă lenea de la San Remo. Deci, în copilărie când părinții îți spuneau că ești o putoare, pentru că nu faci nimic, nu se compară cu lenea din San Remo. Acolo, timpul se scurge tot atât de lent ca și în spațiu. Dacă stai mai mult de 48 de ore în San Remo, riști să îmbătrânești cu vreo 15 ani. Păsări, animale, oameni, plante: toate parcă au înghețat.

(Prima impresie despre San Remo)

M-am apropiat de o pasăre și încercam să bag frica în ea. Gesticulam, ridicam tonul. Vrabia galbenă cum dormea la ora 13, așa dormea (să fi fost oare ”prototipul” Păsărelelor somnoroase ale lui Eminescu?).

Am avut impresia că e din plastic, însă când m-am apropiat un pic am văzut că respiră. San Remo este mai mult o parcare pentru iahturi, decât o zonă turistică, pe nisipul căreia să te odihnești. În afară de un club de noapte, alte distracții, nu vezi. Noi cu Dmitrii nu ne-am lăsat bătuți și am zis că trebuie să fie ceva interesant în această destinație.

Nu a fost așa.

(Pietrele sacre de la San Remo)

(Frumoasă plajă. Păcat că nu sunt oameni.)

(În afară de blegii ăștia doi)

Am mers pe litoral. Plajele sunt oribile. Murdărie, oameni care lenevesc extraordinar de deocheat și nu se încumetă măcar să se miște mai rapid. Probabil, își pun ei întrebări existențiale despre alte galaxii și de aia stau pe loc. Seara am decis să luăm bere și să discutăm pe mai multe teme sportive. Noi, ca moldovenii ridicam tonul, dacă era subiectul încins și râdeam destul de tărișor. Cetățenii din San Remo priveau un pic indignați că le distorsionam liniștea de veci și că le ruinam tăcerea serală. Noi, însă, îl învinuiam pe Cătălin.

Și apropo.

Dacă întrebi pe cineva unde e magazinul și el încearcă din răsputeri să-și amintească unde se află acesta, cu totate că el locuiește de ceva ani în Regatul Putorii, riști mai degrabă să ajungi în Franța, decât la un market. Ceva nu este în regulă cu această regiune.

Mai înspre seară, venea finala Campionatului European dintre Portugalia și Franța, iar nouă ni se făcuse foame. Am intrat într-un local drăguț, cu lumină verde peste tot. Aveam impresia că mă aflu în sediul PLDM, într-un local de drogați sau pur și simplu într-o badâgă. Mă rog. Asta e. În schimb, mâncarea a fost bună. Evident, tot cu fructe de mare, atât risotto cât și pastele.

(Mâncare..)

(Iar mâncare..)

(Give me мясо bitch)

Evident, chelnerul nu prea o avea cu geografia. La întrebarea, unde putem găsi un magazin la ora 21, răspunsul a fost cât se poate de firesc.

- Mergeți înainte, o luați la dreapta, după înainte, mai apoi la stânga și ajungeți pe strada centrală. Acolo trebuie să fie ceva, dar nu sunt sigur.

Cum să nu fii sigur dacă stai de câțiva ani în acest oraș extraordinar de lenos? Și el nu e atât de mare. Un fel de Botanică sau Ciocană. Maxim, un Ialoveni. Urma marea finală. Ne-am instalat lângă o terasă, care evident era lângă acel club de noapte, și cum ea era full am văzut meciul de la distanță.

Dmitrii a rezistat vreo 15 minute. Eu vegheam atât somnul lui cât și finala. Una mai puțin spectaculoasă, pentru mine cel puțin pentru că nu juca Germania.

Cătălin l-a trezit la un moment dat pe Dmitrii, iar eu le zic: bă Ronaldo s-a accidentat și o face pe antrenorul. Răspunsul a fost unul scurt, dar magic:

a, da. Super. Dorm mai departe.

Nu pot să-l învinuiesc pe Dmitrii, pentru că el juca altă finală în somn. La final, în momentul când portughezii primeau trofeul, Cătălin îl trezește din nou pe Dmitrii să-l anunțe că ăștia au luat Europeanul.

Răspunsul a fost unul identic cu primul: a, da? Super. Dorm mai departe.

Dimineața este probabil cel mai frumos fenomen din San Remo. Răcoare, sunetul mării. Nu că în timpul zilei ea nu s-ar auzi, dar de la 12:00, marea se ia de mână cu orașul și îi este lene să scoată vreun sunet.

(Dimineața în Regatul Putorii de San Remo)

(We, nu știi unde este Cătălin?)

Pe la 8, a ieșit la plimbare un cetățean. Câinele acestuia făcea un pas în vreun minut, însă cât de grațios o făcea. De parcă era pe podium la prezentarea noii colecții de la Ionel.

(Spaima putorii din San Remo la plimbare)

(Nu i-a luat mult să ajungă până acolo, vreo 20 de minute)

Noi am mers să luăm cafeaua și țigara și să o ștergem la Nice, că cele 24 de ore au fost mai mult decât de ajuns pentru noi. Au fost insuportabile. Glumele erau la ordnea zilei, până și Cătălin se amuza.

Poliție am vazut doar lângă gară. O singură dată în 24 de ore. Vă imaginați cât de mare este rata criminalității în Regatul Putorii de San Remo? Dar tot de noi s-au legat, cerându-ne pașapoartele.