Campionate Mondiale

duminică, 5 februarie 2017

Unde-i medalia? Dați-mi medalia! Nu-i medalia...


(foto: olympic.md)


16 august, 2016. Zi istorică pentru Republica Moldova.

Serghei Tarnovschi, ucrainean naturalizat, a cucerit bronzul pentru țara noastră în proba de canoe simplu pe distanţa de 1000 metri.

Prima în acest sport după o pauză de 20 de ani, după argintul lui Nicolae Juravschi la Atlanta.

Cristi Frisk, comentator sportiv la Moldova 1, a rămas fără glas, împingându-l parcă de la spate pe Serghei să treacă linia de sosire, iar la foto-finiș verdictul a fost în favoarea noastră. 


Bronz de ”aur” pentru Republica Moldova. Singura medalie la Olimpiada de la Rio.


18 august, 2016. Bucurie de 48 de ore. 

Cam atât durează fericirea în cazul lui Tarnovschi, dar și pentru noi cei care l-am susținut.

Canoistul a fost suspendat provizoriu și descalificat la proba de dublu de 1.000 de metri în care trebuia să evolueze alături de fratele său, Oleg.

Motivul? Serghei a fost prins dopat la un test dat cu o lună mai devreme, pe 8 iulie 2016. Respectiv, toate rezultatele obținute după, au fost anulate.

Uite așa, în loc de un bronz olimpic, ne-am ales cu o medalie de campion olimpic la dopaj. 

O medalie plină cu un hormon care face parte din lista substanțelor de tehnologie înaltă și necesită un regim specific de păstrare.

Serghei a negat că ar fi luat această substanță, iar antrenorii și președintele Comitetului Național Olimpic au confirmat acest lucru. 

Probabil, l-au crezut pe cuvânt pe canoist.


22 august, 2016. Un avocat american va apăra un ucrainean pentru Republica Moldova

Nicolae Juravschi a anunțat la emisiunea “Ţara lui Dogaru” că l-a angajat pe Paul Green, avocat care se ocupă în special de astfel de cazuri ca cel al lui Tarnovschi. El trebuia să fie omul care va ataca decizia, la moment suspectă, a Federaţiei Internaţionale de Canotaj.

Juravschi a rămas indignat de faptul cum și-au permis cei de la Federația Internațională să procedeze în așa hal. 

Tot în această emisiune a recunoscut că ştie despre substanţa interzisă depistată în urina lui Tarnovschi, dar că nu a fost înştiinţat oficial de forul internaţional.

Însă... pe site-ul CNO a apărut un comunicat în care Federaţia Internaţională de Canotaj a trimis oficial raportul cu substanţa găsită în urina sportivului. 

Ce fel de anunţ oficial trebuia să mai primească CNO?


”Nu ne-au anunțat substanța care a fost depistată... Nu aveau dreptul să-l descalifice de la a doua probă...Dar un lucru este cert: Serghei vine în Moldova cu medalia”, a spus Juravschi atunci.

E bine că ne va apăra cineva acest caz învăluit în mister, dar cine îl va plăti? Şi nu sunt vorba de câteva sute de dolari. În mod normal, un avocat din SUA ia mii de dolari pentru un caz. 

Şi dacă tot Juravschi spunea în emisiunea de la Publika, că el a angajat avocatul, atunci tot el a şi plătit. Nu federaţia naţională de canoe. 

De unde să aibă o federaţie din Moldova mii de dolari pentru a angaja un avocat de la una dintre cele mai bune companii de resort din SUA?


Dacă Juravschi s-a oferit voluntar să achite avocatul, de ce nu a făcut-o şi cu Cristina Iovu şi Anatol Cîrîcu, sportivi care au fost depistaţi pozitiv la JO de la Londra şi sportivi cărora li s-au retras medaliile? De ce nu a investigat CNO-ul? De ce nu s-a atacat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv? Oare nu s-a meritat?

Cred că orgoliul lui Juravschi ar fi trebuit să cedeze în faţa lui Tudor Casapu şi măcar să facă ceva de ochii lumii. Şi a făcut. Doar că nu pentru recuperarea medaliilor, dar pentru ca statul să nu le ia banii oferiţi în 2012 lui Cîrîcu şi Iovu. Din nou suspect.

26 august, 2016. Medalia a poposit în Moldova

O fericire amară se simțea pe chipul lui Serghei Tarnovschi. Nu așa arată un sportiv care a muncit extraordinar de mult pentru a ajunge la Olimpiadă și nu așa ar arăta un sportiv care a cucerit bronzul olimpic, la care unii doar visează.

"Pentru ce îmi trebuie aceste preparate interzise? ... Nu am nevoie de aşa ceva. Poate laboratorul a comis o greşeală, or, cei de acolo nu au demonstrat niciun document", a spus Serghei Tarnovschi.

"Se bănuieşte că ar fi mărit testosteronul în sânge, dar testosteronul prin probă de urină nu se calculează. ", a spus Nicolae Juravschi.

Acum există două variante: 

Ori Nicolae Juravschi are studii avansate în medicina sportivă și a făcut vreun masterat la un laborator anti-doping, 

Ori este direct implicat în faptul că Tarnovschi s-a dopat. 

Îmi vine greu să cred că omul a răsfoit pagini întregi de regulamente pentru a afla dacă testosteronul din proba de urină se calculează sau nu.


2 noiembrie, 2016. Două luni de tăcere, pentru că vin alegerile


După 2 luni în care au tăcut și ne-au spus neoficial, că vom contesta și vom căuta dreptate pentru Tarnovschi, au avut loc și ”alegerile” de la CNO.

Evident, cu un singur candidat, Nicolae Juravschi a fost reales pentru al cincilea mandat în fotoliul de care se ține cu dinții. 

După ce au avut loc alegerile, ”veșnicul” președinte al Comitetului Național Olimpic mai aruncă un ”os” la presă.

”Pe 27 noiembrie se va stabili dacă medalia cucerită de Serghei Tarnovschi va fi sau nu retrasă. Decizia va fi luată la Baku în urma adunării generale a Federaţiei Internaţionale de profil.”, zicea Juravschi. 

Eu înțeleg că domnul s-a pregătit îndelungat pentru alegerile la care doar el a candidat, Tudor Casapu fiind neadmis, dar oare nu era mai bine să fie anunțat acest lucru imediat când au aflat și cei de la CNO? Cineva avea nevoie de liniște și pace înainte de realegere.

8 noiembrie, 2016. Proba B ca Proba A.

Citat din comunicatul CNO:

“Federația Internațională de Canoe a expediat recent rezultatul Probei B al sportivului Serghei Tarnovschi, care reconfirmă prezența substanței interzise GHRP-2, growth Hormone Relising Peptide – 2 din Proba A, în cantitate extrem de mică.”

“Concentrația dată a substanței interzise demonstrează că nu a avut loc o utilizare conștientă sau premeditată a unui preparat interzis de către sportivul Serghei Tarnovschi.”

Concluzia de mai sus este făcută de cine? De vreun medic, de CNO, de sportiv?

“Demonstrează că nu a avut loc o utilizare conștientă sau premeditată”. 

Nu contează dacă a fost conştient sau inconştient. Nu există un pic dopat sau mai mult dopat, la fel cum nu există însărcinată un pic sau mai mult. 

Cazul Şarapova cu meldoniumul. 

A luat timp de ani buni un preparat, pentru că avea probleme cu sănătatea, iar din 2016 a fost pus pe lista interzisă a Agenţiei Mondiale Anti-Doping. Era şi normal să găsească urme de meldonium în urină sau sânge. 

Ei şi? Credeţi că cuiva i-a fost milă de ea sau a atras atenţia statutului ei în sportul mondial. NU. 

Suspendare şi la revedere. Concluzia este simplă: nimănui nu-i pasă cum a ajuns în sânge substanţa interzisă. Este important că a fost depistat. 

Că a luat involuntar sau în scopuri medicale verdictul este unul: DOPAT = SUSPENDAT.

27 noiembrie, 2016. Mai așteptați.

Nu s-a decis nimic. Cei de la Federația Internațională de Canotaj mai au nevoie de timp, iar CNO va  reveni în scurt timp cu detalii. Ei bine, nu au fost doar detalii.


30 noiembrie, 2016. Eu m-am dopat, dar de fapt nu. 

Reales, șezând comod în fotoliu pe strada Șciusev, Juravschi nu a mai ieșit la rampă cu declarațiile. Și-a trimis vicepreședinții la o conferință cu presa și o convorbire pe Skype cu domnul avocat Paul Green. Iată și bomba care a aruncat-o.

"Testul negativ după evoluţia la Olimpiadă, dar şi depistarea unei cantităţi mici a unei substanţe interzise în ajunul Jocurilor Olimpice demonstrează că substanţa nu a putut produce vreun efect. 

Cu atât mai puțin - să aibă vreo influenţă asupra performanţei obţinute de sportiv. Era important să demonstrăm că produsul a fost contaminat cu substanţa interzisă şi noi am făcut-o cu succes. 

Tarnovschi a întreprins toate măsurile regulamentare înainte de a folosi acest supliment. Vina lui este minimă, astfel se aşteaptă la o suspedanre de 4 luni". (Domnul avocat a avut dreptate în ceea ce ţine de cifra patru, doar că au venit nu 4 luni de suspendare, dar 4 ani, despre asta mai jos)

Deci, până acum toți te priveau în ochi și cu o voce sinceră îți spuneau într-un glas că: ”Nu. Noi nu ne-am dopat”, iar avocatul zice că: ”Da, el s-a dopat, doar că nu a știut de acest lucru.” 


Și nu este doar asta care îți confirmă că ceva este mult mai mult decât putred în acest caz.

”Atunci când se efectuează un test anti-doping, sportivul scrie în fişă toate preparatele pe care le-a folosit. Faptul că el a scris totul acolo, demonstrează că el a folosit neintenţionat substanţa interzisă", a specificat secretarul general CNOS, Cristina Vasilianov. 


Dacă nu v-a fost de ajuns, citiți mai jos cea mai tare explicație

"Serghei a folosit acest produs un an şi jumătate şi a efectuat mai multe teste anti-doping, iar rezultatele mereu au fost negative. Substanţele de bază ale suplimentelor nutritive pentru sportiv sunt produse în China. De aceea, într-un caz dintr-o sută, sau dintr-o mie, se întâmplă așa ceva", a spus medicul lotului olimpic, Alexandru Buză.

Pentru mine acest circ de conferință a fost perceput așa: 

”Eu m-am dopat, dar de fapt nu. De fapt m-am dopat, dar nu am știut. Mai pe scurt, să vorbească avocatul că el știe mai bine ce am făcut eu.”

26 ianuarie, 2017. Un apartament pentru cel dopat pe neștiute.


La cina olimpică Juravschi a făcut ceea ce nu a făcut Ministerul Tineretului și Sportului: l-a premiat pe Tarnovschi pentru meritele deosebite în 2016. 

Ce mai contează scandalul de dopaj. Tarnovschi a primit în dar un apartament și a reacționat de parcă ar fi fost acuzat din nou de dopaj.

”Da, e o surpriza. Nu am ştiut. Am aflat doar când am ieşit pe scenă, când au anunţat. Mi-au dat cheile, dar nu ştiu detalii. Cred că o să-mi placă apartamentul. Este un pas mare, să merg mai departe, să aspir la ceva mai mare.”

Anterior, Juravschi i-a mai dat și o mașină. Care este următorul pas? Să-i găsească o soție?


1 februarie, 2016. Începutul sfârșitului.

Guvernul a alocat din fondul de rezervă 3,95 milioane de lei pentru premierea sportivilor care au obținut rezultate la Olimpiada de la Rio.

În listă nu s-a regăsit Tarnovschi, însă există un punct în hotărârea de Guvern: 

În cazul în care sportivii vor fi prinși dopați după ce au primit banii de la stat, vor avea la dispoziție 90 de zile să returneze banii. 

Aici se dă de bănuit că toată această istorie cu Tarnovschi a fost tărăgănată pentru ca ucraineanul naturalizat să rupă niște bani de la stat aflându-se într-o situație incertă și mai mult decât delicată. 

Și mai jos înțelegeți de ce.



2 februarie, 2016. Cireașa de pe tort, copt pe bază de dopaj


Vine scrisoarea mult-așteptată de la Federația Internațională de Canotaj, sau mai bine zis CNO a făcut publică decizia forului mondial, deoarece totul este în ceață în acest scandal plin de dopaj, cu cea mai proastă veste posibilă.

1. Tarnovschi s-a dopat. Returnați medalia de bronz cucerită la Rio. 

2. 4 ani de suspendare pentru dopaj.

Alb pe negru, simplu de tot. 

În sfârşit cineva şi-a luat inima în dinţi şi a decis să informeze lumea. Doar că nu este de ajuns circul din ultima jumătate de an. CNO a decis să atace decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. 

Doar că acest apel va costa aproximativ 25 de mii de euro

Şansele sunt extraordinar de mici, aşa că, practic se vor cheltui în zadar bani mulţi pentru a menţine medalia de bronz în Moldova. 

Asta pentru că Comitetul Internaţional Olimpic nu poate retrage o distincţie până TAS-ul nu dă un verdict. Eu nu număr banii altcuiva. 

Este important să nu fie din bani publici.

Doar că aici Juravschi se dă de gol din nou că finanţează direct apărarea lui Tarnovschi.

Şi care este concluzia după tot acest balamuc?

La noi, la fel ca şi în restul domeniilor, în sport cineva e cineva, iar altcineva nu e cineva.

Da, nu avem infrastructură. Da, suntem o ţară săracă. Dar de ce trebuie să ne facem şi proşti?

Se caută un vinovat

De ce proiectul “Tarnovschi” al domnului Juravschi a eşuat? 

Suntem într-o perioadă în care dacă manânci banane poţi să fii prins dopat. Dacă ştiai că canoistul are şanse mari la medalie, de ce nu l-ai protejat, cu atât mai mult ca a ajuns deja la statutul de “fiul” tău.

De ce dacă sportul tău de suflet este canotajul nu faci mai mult pentru  ţară decât este la momentul actual, asta în loc să dai apartamente şi maşini?

Ce facem mai departe?

Nimic. La fel ca şi cu scandalul drapelului inversat la Olimpiada de la Soci, în care ai noştri au defilat la ceremonia de deschidere în costume şi fulare cu drapelul Republicii Moldova inversat. 

Nu au fost demisii atunci sau o reacţie cât de cât normală şi nici nu vor fi nici acum.

Peştele de la cap se strică. Putem creşte multe generaţii de campioni, dar ce folos dacă nu avem grijă de ei.

joi, 13 octombrie 2016

Gaura fără de fund în care se îndreaptă fotbalul moldovenesc

Niciodată. Niciodată Moldova nu a început o campanie preliminară pentru un turneu final al mondialului cu o victorie. În 2010 am debutat cu o victorie în faţa Finlandei, scor 2-0, la Chişinău în preliminariile EURO 2012.

Aşa că era destul de clar că nu avem cum să spargem gheaţa în deplasare cu Ţara Galilor. 0-4. Tăt normal.

Însă speranţele au fost destul de mari pe 6 octombrie. Acasă cu Serbia şi 7 minute de start foarte şi foarte bune cu vedetele de milioane ale lui Muslin. A jucat bine naţionala. Aşa cum nu a mai făcut-o de ani buni. 

După aia totul s-a dus de râpă. Şi nu vorbesc aici de gafa lui Epureanu, la care revenim mai târziu. 

Am auzit precum că în acele 7 minute ai noştri au fost numiţi în glumă "brazilieni în roşu". Optimism, nu alta. Dar nu am auzit ce se spunea despre acei "brazilieni" în roşu după minutul 7. 

Mulţi spun că după s-a rupt filmul, că nu ne mai ajunge forţă fizică, că e vorba de mentalitate. Adevărul este că jucătorii noştri s-au aruncat orbeşte în atac încă din primele minute, iar sârbii au fost surprinşi de această abordare a debutului partidei. 

S-a terminat benzina "brazilienilor în roşu", iar Sandu Epureanu a tras frâna de mână. Minutul 19, gol Serbia, după o greşeală ca în curtea şcolii a căpitanului aflat la meciul cu numărul 75 la naţională. 

De ce? Cum a fost posibil? Parcă nu duce lipsă de experienţă şi nici de concentrare? Atunci care a fost problema? O lăsăm pe mâna factorului uman. Că fiecare greşeşte şi că se mai întâmplă. Da, dar asta nu schimbă faptul că el rămâne de vină, iar că şi-a asumat vina pentru acel gol nu schimbă rezultatul ecuaţiei.

Beleaua e mai mare pentru că fotbaliştilor noştri de parcă le-ar fi tăiat aerul după acest gol încasat. Nu le înţeleg atitudinea. 1-0 pe teren propriu. Nu este pentru prima dată când selecţionata se află în această ipostază. Ba mai mult. De câte ori s-a întâmplat asta trebuia să se tragă nişte concluzii. 

Băi, suntem conduşi: ce facem mai departe, cum reacţionăm? Sunt sigur că după un gol încasat acasă, niciunul dintre cei 11 "brazilieni în roşu" nu ştiu răspunsul la aceste întrebări. 

A fost previzibil că vom mai încasa. 0-3. 7 goluri în două meciuri. 

Conferinţa de presă înainte de meciul cu Irlanda. Selecţionerul Igor Dobrovolskii anunţă că la echipă a apărut o cârtiţă, un şobolan sau aşa cum s-a exprimat dumnealui "o krîsă".

Cineva dintre fotbalişti şi-a permis să critice evoluţia cuiva din meciul cu Serbia. Ba mai mult, a scos asta în afară. Deci nu este destul că vine cineva la naţională şi nu face nimic, dar încă şi bate capul în dodii.

Mulţi se întreabă cine ar putea fi. Ilie Cebanu, Alexandru Gaţcan, Alexandru Epureanu, Igor Armaş şi Victor Golovatenco, niciunul dintre ei. Este un cerc de veterani dacă vreţi, cu relaţii de prietenie pe care cineva şi le-ar dori să le aibă.

Cine eşti tu băi să critici? Eşti cumva jucător la Barca, Real sau Bayern? Coboară cu picioarele pe pământ.

Este un "pijon", care ajunge la naţională adus cu forţa sau împins pe uşa din dos. O dată ajuns acolo se dă mare şi tare. Mult nu trebuie să aşteptăm pentru a afla cine este. Vom trage concluzii după lotul convocat pentru meciul cu Georgia. 

Aşadar Moldova - Irlanda. Mulţi zic că "tricolorii" nu au jucat mai rău decât irlandezii şi că ăia au avut noroc. Mă întreb ce meci au privit. Defensivă varză. Mingea trece printre şase jucători din apărare şi ajunge în spatele lui Calancea. 

Unde aţi văzut voi egalitate? 

La faptul că la pauză a fost 1-1. Am marcat gol pentru că irlandezii ne presau rău de tot. Nu zic că nu e bine că am marcat. Am ajuns să ne bucurăm la goluri (de victorii nici nu mai vorbesc) ca naţionalele din San Marino sau Liechtenstein, de care o dată râdeam.

Din 180 de minute jucate în două meciuri am evoluat bine doar 7, care îmi vor rămâne în memorie drept "cele 7 minute ale brazilienilor în roşu".

Concluzia este una simplă. 3 meciuri, 3 înfrângeri, 10 goluri încasate şi 1 marcat. Şi meciul cu Georgia nu va fi altfel. 

Ioniţă, Armaş, Dedov şi Cojocari nu vor fi la Tbilisi, iar Moldova va întâlni o Georgie care a scos un punct la Cardiff, acolo unde noi am luat 4 goluri, şi o echipă cu care Irlanda s-a chinuit acasă, scor 1-0.

Încheiem anul cu o înfrângere. 

Acum mulţi o să sară cu întrebări. Că cică la criticat suntem buni toţi, dar nimeni nu vine cu soluţii.

Eu nu am soluţii. eu am propuneri. Aceasta este valoarea jucătorilor. Trebuie să ne resemnăm cu asta. Să băgăm autocarul în poartă şi să muncim să nu luăm mai mult de două pe meci. 

Antrenorul nu are nicio treabă. Cât nu s-ar chinui un antrenor şi cât de strălucit nu ar fi, Moldova nu va va juca mai bine.

Am băgat autocarul în poartă şi schimbăm generaţia. 

Nu investim bani masivi în prima echipă, ci injectăm toţi banii în şcolile de copii. 

Să se facă selecţia obiectiv. Să nu vină un barosan de părinte pe X6 şi să-i spună antrenorului că copilul lui vrea să joace atacant, asta chiar dacă odrasla lui nu are calităţile necesare. 

Cu cât mai devreme vom înţelege acest lucru, cu atât mai rapi se va produce schimbul de generaţii şi cu atât mai rapid ne vom screme să ieşim din gaura fără fund în care tot ne cufundăm de ceva timp.

Sau vi se pare că jucătorii Islandei sau Albaniei costau pe piaţa transferurilor tot atât cât costau înainte de EURO? Şi să nu-mi spuneţi că Islanda şi Albania nu pot fi comparate cu Moldova.

De mici, viitorii fotbalişti trebuie motivaţi şi schimbaţi din punct de vedere al mentalităţii. 

Cei de la U21 o iau cu 3-2 din partea Maltei. Peste câţiva ani şi naţionala mare va îngenunchea. 

luni, 26 septembrie 2016

6500 de km, 5 țări, 3000 de poze în aventura vieții (III)

”Veșnicia s-a născut la sat” a spus cândva Blaga...Baliverne!!! 

În San Remo, în San Remo fraților. 

Cu viteza trenurilor CFR (va urma în ultima colecție de cuvinte despre călătorie) am scris postarea asta, probabil în tentativa de a reproduce ”velocitatea” cu care se mișcă totul aici – de la molecule... și tot ce e format din molecule. Dar să începem cu începutul.


Așadar, după cafeaua și țigara de dimineață ne-am pornit la Milano Centrale să luăm trenul spre San Remo. Ajunși pe peron, simțeam cu Dmitrii că ceva nu ne ajunge și atunci a apărut Cătălin. Cătălin e un soi de Fata Morgana, niciodată nu știi ce chip va lua, dar în cazul nostru putea fi și un tip din ăla une fel de tocilar, cu glas pițigăiat, cu o coafură ”dă valoare” de prin anii 90 sau la fel de bine poate rafinat, plin de umor și cel mai important lucru este că el nu există, vorba aia ”E al meu î-l fac cum vreu”. 


(Io soi Cătălin, cabron)


După cum ați înțeles, Cătălin este un prieten imaginar. El apare de nicăieri, însă întotdeauna la momentul nepotrivit, un fel de ciclu la femei. 

Urcați în tren, ne-am delectat cu peisajele extraordinare, iar ajunși în San Remo am început să ne topim. 

Nu de arșiță, ci de lene. 


(Asta doar pe poză San Remo arată bine. Nu vă faceți speranțe prea mari)


(O terasă arhiplină de turiști, clienți și în primul rând localnici)


(Parcarea oamenilor extraordinar de săraci din San Remo)


Este incredibilă lenea de la San Remo. Deci, în copilărie când părinții îți spuneau că ești o putoare, pentru că nu faci nimic, nu se compară cu lenea din San Remo. Acolo, timpul se scurge tot atât de lent ca și în spațiu. Dacă stai mai mult de 48 de ore în San Remo, riști să îmbătrânești cu vreo 15 ani. Păsări, animale, oameni, plante: toate parcă au înghețat.


(Prima impresie despre San Remo)


M-am apropiat de o pasăre și încercam să bag frica în ea. Gesticulam, ridicam tonul. Vrabia galbenă cum dormea la ora 13, așa dormea (să fi fost oare ”prototipul” Păsărelelor somnoroase ale lui Eminescu?). 

Am avut impresia că e din plastic, însă când m-am apropiat un pic am văzut că respiră. San Remo este mai mult o parcare pentru iahturi, decât o zonă turistică, pe nisipul căreia să te odihnești. În afară de un club de noapte, alte distracții, nu vezi. Noi cu Dmitrii nu ne-am lăsat bătuți și am zis că trebuie să fie ceva interesant în această destinație. 

Nu a fost așa. 


(Pietrele sacre de la San Remo)


(Frumoasă plajă. Păcat că nu sunt oameni.)


(În afară de blegii ăștia doi)

Am mers pe litoral. Plajele sunt oribile. Murdărie, oameni care lenevesc extraordinar de deocheat și nu se încumetă măcar să se miște mai rapid. Probabil, își pun ei întrebări existențiale despre alte galaxii și de aia stau pe loc. Seara am decis să luăm bere și să discutăm pe mai multe teme sportive. Noi, ca moldovenii ridicam tonul, dacă era subiectul încins și râdeam destul de tărișor. Cetățenii din San Remo priveau un pic indignați că le distorsionam liniștea de veci și că le ruinam tăcerea serală. Noi, însă, îl învinuiam pe Cătălin.



Și apropo. 

Dacă întrebi pe cineva unde e magazinul și el încearcă din răsputeri să-și amintească unde se află acesta, cu totate că el locuiește de ceva ani în Regatul Putorii, riști mai degrabă să ajungi în Franța, decât la un market. Ceva nu este în regulă cu această regiune. 


Mai înspre seară, venea finala Campionatului European dintre Portugalia și Franța, iar nouă ni se făcuse foame. Am intrat într-un local drăguț, cu lumină verde peste tot. Aveam impresia că mă aflu în sediul PLDM, într-un local de drogați sau pur și simplu într-o badâgă. Mă rog. Asta e. În schimb, mâncarea a fost bună. Evident, tot cu fructe de mare, atât risotto cât și pastele.


(Mâncare..)


(Iar mâncare..)


(Iar mâncare..)


(Give me мясо bitch)


Evident, chelnerul nu prea o avea cu geografia. La întrebarea, unde putem găsi un magazin la ora 21, răspunsul a fost cât se poate de firesc. 

- Mergeți înainte, o luați la dreapta, după înainte, mai apoi la stânga și ajungeți pe strada centrală. Acolo trebuie să fie ceva, dar nu sunt sigur. 

Cum să nu fii sigur dacă stai de câțiva ani în acest oraș extraordinar de lenos? Și el nu e atât de mare. Un fel de Botanică sau Ciocană. Maxim, un Ialoveni. Urma marea finală. Ne-am instalat lângă o terasă, care evident era lângă acel club de noapte, și cum ea era full am văzut meciul de la distanță. 

Dmitrii a rezistat vreo 15 minute. Eu vegheam atât somnul lui cât și finala. Una mai puțin spectaculoasă, pentru mine cel puțin pentru că nu juca Germania. 

Cătălin l-a trezit la un moment dat pe Dmitrii, iar eu le zic: bă Ronaldo s-a accidentat și o face pe antrenorul. Răspunsul a fost unul scurt, dar magic: 

a, da. Super. Dorm mai departe. 

Nu pot să-l învinuiesc pe Dmitrii, pentru că el juca altă finală în somn. La final, în momentul când portughezii primeau trofeul, Cătălin îl trezește din nou pe Dmitrii să-l anunțe că ăștia au luat Europeanul. 

Răspunsul a fost unul identic cu primul: a, da? Super. Dorm mai departe.

Dimineața este probabil cel mai frumos fenomen din San Remo. Răcoare, sunetul mării. Nu că în timpul zilei ea nu s-ar auzi, dar de la 12:00, marea se ia de mână cu orașul și îi este lene să scoată vreun sunet.


(Dimineața în Regatul Putorii de San Remo)


(We, nu știi unde este Cătălin?)


Pe la 8, a ieșit la plimbare un cetățean. Câinele acestuia făcea un pas în vreun minut, însă cât de grațios o făcea. De parcă era pe podium la prezentarea noii colecții de la Ionel.


(Spaima putorii din San Remo la plimbare)


(Nu i-a luat mult să ajungă până acolo, vreo 20 de minute)


Noi am mers să luăm cafeaua și țigara și să o ștergem la Nice, că cele 24 de ore au fost mai mult decât de ajuns pentru noi. Au fost insuportabile. Glumele erau la ordnea zilei, până și Cătălin se amuza. 

Poliție am vazut doar lângă gară. O singură dată în 24 de ore. Vă imaginați cât de mare este rata criminalității în Regatul Putorii de San Remo? Dar tot de noi s-au legat, cerându-ne pașapoartele.


(Dmitrii, la gară. Aici încă avea pălărie)


Serios? Îmi vine greu să cred că e vreun centru gravitațional pentru imigranți, teroriști sau turiști cu atât mai mult. 


(O poză bine focusată de Cătălin)


(O altă poză și mai bine focusată de Cătălin)


Ne-am luat tălpășița și am promis solemn cu inima pe mână să nu mai călcăm vreodata pe acolo.


(Pa San Remo. Nu o să-ți ducem dorul)

Next stop: Nice.



marți, 6 septembrie 2016

Dar poate mai bine parcam autocarul?


"Nu o să parcăm autobusul, pentru că la noi ţara este săracă." 
(I. Dobrovoslchi, selecţioner Moldova)

Ce am vrut să demonstrăm printr-un joc deschis galezilor, doar fotbaliştilor şi selecţionerului le este cunoscut, însă nouă suporterilor naţionalei ne-au fost clare 5 lucruri.

1. Adrian Caşcaval nu poate sări. La faza primului gol, surpriza primului 11 al lui Dobrik a făcut-o lată. În loc să se înalţe şi să respingă centrarea lui Bale, domnul Сыр, a fost spectator de lux la golul marcat de Vokes.

2. Moldovenii dau pase de gol doar celor mai tari fotbalişti din lume. Ion Jardan s-a inspirat de la Ilie Cebanu. Portarul i-a dat o pasă de gol lui Ibra în meciul de la Chişinău cu Suedia, iar în meciul cu Ţara Galilor, Jardan a făcut-o lată şi el. I-a pus pe tavă mingea lui Bale, care ar fi putut marca şi cu ochii închişi.

3. Adrian Caşcaval: omul meciului. În general a făcut un meci extraordinar. La ultima fază a partidei, la o minge care nici printr-o minune nu avea să ajungă în zona în care se afla el, Caşcaval îl faultează pe Bale. 4-0.

4. Tactică greşită din start. Dobrik ne-a asigurat că nu va parca autocarul. Atunci ce fel de fotbal a jucat naţionala, dacă nu am  avut niciun un şut pe spaţiul porţii şi doar două în direcţia porţii. Atunci când eşti condus cu 2 sau 3 la 0, care este logica să te aperi cu toată echipa? De ce să nu alergi ca disperatul pentru un gol de onoare? De ce să nu ataci în valuri? De ce să joci deschis cu galezii la ei acasă? De ce să nu parchezi 11 autocare în poartă şi să scoţi un punct amărât, dar să-l scoţi? De ce să nu fii un fel de Albanie, care în urmă cu zece ani abia de se târa cu România, trăgea de timp, nu juca fotbal, vomitai când urmăreai naţionala aia, dar treptat a ajuns tocmai la EURO.

5. Şi cel mai tâmpit lucru este să nu recunoşti că ai pierdut şi că ai fost bătut la toate capitolele. 

"Nu ne-au marcat goluri în urma unor atacuri accentuate." Dobrik.
"Nu pot spune că ne-au rupt, ne permiteau să jucăm. Nu avem voie să primim asemenea goluri." Cojocari

Ba da, băi. V-au rupt în două. 

Asta este prima parte. Cea de la Cardiff.



La Chişinău însă a fost organizat un concert tare de tot, iar cireaşa de pe tort a fost Carlas Dreams. Ideea Federaţiei a fost una bună şi pe alocuri lăudabilă, însă nu le-a ieşit chiar totul şi nu este vina lor. 

Era clar că o să vină multă lume la concert, însă era clar tot din start că vor rămâne foarte puţini la meci, pentru care de altfel, a fost şi organizat show-ul.

După ce Carlas şi-a încheiat recitalul, jumătate din cele aproximativ şapte mii de oameni au plecat, iar până la fluierul de start s-au rărit şi mai mult. 



La pauză au rămas exact atâţia oameni cât vin la meciurile din Divizia Naţională.
Dacă nu se va schimba mentalitatea, degeaba lătrăm că nu avem sport şi în primul rând fotbal.










joi, 25 august 2016

Olimpici

Înainte de Jocurile Olimpice de la Rio am selectat câţiva sportivi sportivi moldoveni calificaţi la Olimpiadă. Alexandra Mârca la tir cu arcul, Alexandru Şpac la haltere şi Nicolae Ceban la lupte libere. Toţi trei au fost eroii poveştilor mele.

Alături de Nicu Borş şi Pepe am încercat să facem ceva mai puţin obişnuit ca produs.

Ideea era simplă. Totul să fie surprins în slow-motion, deoarece îi dă un efect aparte.

Pe Alexandra Mârca am "chinuit-o" la poligonul de la Dinamo. O domnişoară plăcută, care în pofida celor două ore şi ceva de filmări, nu a avut o obiecţie sau vreo pretenţie la acest proces. A recunoscut că este dificil. Dacă pentru trei minute ai nevoie de atâta filmat ce spun actorii care au peste o oră, spunea Alexandra.

Tir cu arcul este un sport cât de cât spectaculos, întreg procesul de la ridicarea arcului şi eliberarea săgeţii spre ţintă, te fascinează. În special când este filmat ca lumea.



După a urmat luptătorul de stil liber Nicolae Ceban. În ziua când l-am filmat nu am ştiut că el va fi desemnat portdrapelul Republicii Moldova la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Rio. 

Alături de fratele său am încercat, cel puţin, să redăm frumuseţea acestui sport spectaculos.





Şi în fine Alexandru Şpac. Pentru a realiza filmările am mers tocmai la Bălţi. Pe scurt am rămas impresionat de acest om. E foarte simplu, vorbeşte deschis despre orice subiect, oricând şi oriunde. Ideea clipuleţului cu participarea lui trebuia să fie realizată un pic altfel, dar din lipsa unei săli normale la Bălţi, ne-am mulţumit cu o sală de forţă.



Mi-aş fi dorit să filmez mai mulţi sportivi, însă din păcate pentru mine, mulţi se aflau în cantonamente. 

Presupun că a ieşit ceva frumos.

joi, 18 august 2016

Despre cum poţi fi umilită de două ori timp de 90 de minute, doar FCSB poate şti



Când s-a tras la sorţi play-off-ul Ligii Campionilor şi Steaua a picat cu City era clar ce va urma. Însă, fraţilor, nici chiar aşa. Dar toate pe rând.

Bilete la case au fost şi în ziua meciului, însă Arena Naţională nu a fost plină cum mi-aş fi dorit: sub 45 de mii de spectatori.




Primele clipe pentru mine în noul sezon al Ligii au fost cu adevărat de vis. Imnul, atmosferă, jucători de milioane la câţiva metri.


Видео опубликовано Mihai Sîtnic (@sollomd)


După fluierul de start a început dezastrul. "Vă rugăm să îmbrăcaţi tricourile speciale amplasate sub scaune", a fost mesajul crainicului stadionului. Trebuia să fie o coregrafie superbă. Fiind jos am avut impresia că pe toată tribuna era scris "Steaua Bucureşit" pe coregrafie. Asta până nu am văzut postarea lui Costin Ştucan de pe facebook.


(Într-un cuvânt: PISDEŢ. După o astfel de manevră, unele echipe s-ar desfiinţa)


Umilinţă e puţin spus. Fanii, dacă îi pot numi aşa, că mai degrabă au fost simpli spectatori, au îmbrăcat toţi ca unul tricourile pentru mega-coregrafie. Câteva mii de aşa-zişi "stelişti" au afişat mesajul "Doar Dinamo Bucureşti". Un sabotaj pur şi simplu epic din partea dinamoviştilor. Atât de epic a fost încât acest gest a făcut înconjurul presei internaţionale, într-un timp record.




(Un infografic drăguţ din partea Eurosport)

Însă, aşa este când nu ai galerii. O echipă fără galerie este ca un bărbat fără coaie. Ceea ce s-a întâmplat în tribună, Steaua şi toată conducerea, o merită din plin. Am mai fost la un meci de-al Stelei acum doi ani. Întâlnea Dinamo Kiev în grupele Europa League. A luat 2-0 şi a ratat calificarea în primăvara europeană. Atunci a fost prezentă o singură galerie a "roş-albaştrilor", însă tot meciul au creat atmosferă. La meciul cu City erau porţiuni de câte 15 minute în care un stadion de peste 44 de mii de oameni tăceau. Dacă trăgeai un pârţ răsuna tot stadionul. Incredibil.

După, cei de la Times New Roman au rezumat umilinţa şi mai bine:

Umilință totală! După ce le-au ținut coregrafia, steliștii le-au și ținut-o dinamoviștilor la pisoar

”La pauza meciului am mers la toaletă și imediat ce am ajuns în fața pisoarului am auzit pe cineva «Șefu, șefu, lasă-mă pe mine să ți-o țin! Hai, te rog eu mult, șefu!»”, a povestit un dinamovist. ”Și nu era doar unul singur care voia să mi-o țină, ci vreo zece, efectiv s-au călcat în picioare care să mi-o țină la pisoar.”

Deși se aștepta la final să i se ceară măcar o țigară, dinamovistul a fost plăcut surprins de steliști. ”Nu mi-au cerut absolut nimic”, a spus acesta. ”Imediat după ce am terminat, mi-a scuturat-o fin, a pupat-o și i-a dat drumul înapoi în pantaloni.”


(Băiatul la al cincilea meci de UCL din cariera sa de jurnalist)


Trecem la meci. Chiar la începutul partidei Stanciu a trimis un şut bun de la 20 de metri şi chiar am sperat că există o şansă. Dar, treptat mi-am dat seama că nu există nimic.

Aguero, două penalty-uri ratate. În minutul 22 putea fi 3 la 0, iar la sfârşit cel puţin 7 la 0, aşa că Steaua a scăpat ieftin.


(La pauză şansele Stelei de a marca cel puţin un gol au prins conturul lunii, adică ZERO)


Aşa e când şase oameni nu fac marcaj. Aşa se întâmplă când ajungi în 18 metri distanţă de poartă şi nu ştii ce să faci cu mingea.



(City nu a fost atât de bună, cum o arată scorul. Steaua a fost penibilă.)

E bine că s-a terminat cu 5 la 0, pentru că s-a legat perfect cu piesa ruşilor de la Чайф - Аргентина-Ямайка - 5:0.





În rest Bucureştiul pute până la inadmisibil. Rahat de câine la fiecare 30 de metri şi, respectiv, mireasmă extraordinară mixată cu pişat.



(O simplă "bortă" în apropiere de Bulevardul Unirii)


(Dâmputneviţa)

joi, 11 august 2016

Mesaj pentru marii "experţi" în sport de la noi: BRAVO SERGIU TOMA!

Da. Bravo Sergiu Toma! Moldoveanul care a plecat în 2013 în Emiratele Arabe Unite pentru a reprezenta acest stat.


(Ce ne-am face noi fără "experţii" din sport)


Zilele trecute Sergiu a luat bronzul olimpic pentru arabi, o medalie, care probabil pentru el, aşa cum se vede şi în poza de mai sus, ar fi avut o însemnătate mult mai mare dacă o obţinea în componenţa echipei olimpice a Republicii Moldova.




Însă această postare nu este despre medalii olimpice, ci despre unii "experţi" în sport, care imediat ce au aflat pentru prima dată de Sergiu Toma au început să strige cu o falcă în cer şi alta în pământ:

"Iaca! Nu am ştiut să ne valorificăm talentele" sau "Acest Toma nu este un patriot" sau "Este de vină conducerea ţării, pentru că am pierdut un astfel de sportiv".

Îmi vine să vomit când citesc şi aud aceşti "experţi".



Voi aţi ştiut cine este Sergiu Toma? Voi ştiţi cum a ajuns el să reprezinte Emiratele Arabe Unite? Şi cel mai important lucru, de ce a ales să o facă?

Da, da, da. Tu cel care citeşti acum. Ai auzit ceva de Sergiu Toma în cariera ta de "expert" în sport?

Ştiai că este multiplu premiant al europenelor şi mondialelor de judo în componenţa lotului Republicii Moldova?

Ştiai că a fost desemnat cel mai bun sportiv moldovean al anului 2011?

Ştiai că nu doar el a ales acum trei ani să reprezinte Emiratele Arabe Unite, ci că sunt de fapt şase în total?

Ştiai că în 2013, paşapoartele celor şase judocani moldoveni s-au făcut în doar câteva luni, pentru că în EAU s-a apreciat potenţialul lor?

Ştiai că la Rio s-au calificat patru judocani moldoveni, trei dintre care au evoluat în componenţa lotului olimpic al EAU?

Ştiai că acest transfer masiv de judocani moldoveni ar fi putut fi oprit, însă cineva şi-a băgat piciorul?

Ştiat că Sergiu Toma evoluează în aceeaşi categorie de greutate ca şi un alt moldovean Valeriu Duminică?

Ştiai că Sergiu Toma a câştigat medalia de bronz în duelul cu Matteo Marconcini, italianul care l-a eliminat de la Olimpiadă pe singurul reprezentant al Republicii Moldova la proba de judo şi că în anumite circumstanţe Sergiu Toma şi Valeriu Duminică ar fi putut lupta pentru medalia de bronz?

Ştiai o sulă.

Explicaţia este simplă. Tu cel care te dai mare şi tare pe facebook cu replici de genul celor de mai sus nu ai susţinut niciodată un sportiv de performanţă de la noi.

Nu ai transmis un mesaj celor care îţi reprezintă ţara înainte de o competiţie importantă.

Şi explicaţia este simplă. Te doare în pix de sportul nostru.

În schimb nu poţi refuza luxul de a critica la greu, statul şi în primul rând sportivul: cum adică el să lase mizeria din Moldova şi să plece în altă ţară cu condiţii perfecte şi cu o remunerare mai mult decât decentă. Asta nu îţi poţi imagina, nu?

Peste hotare un sportiv de performanţă este purtat pe braţe. Şi nu vorbesc doar de condiţii şi bani. Vorbesc de oamenii simpli şi de amatori de sport, care îşi susţin oamenii ce îi reprezintă pe arena internaţională.

La noi nu există aşa ceva. La noi se vorbeşte doar de un succes major, deoarece le numărăm pe degete şi despre eşecuri. La noi cel mai popular subiect şi cei mai mulţi "experţi" apar atunci când avem parte de eşecuri.

Cine sunteţi voi să-l judecaţi pe Sergiu Toma sau Cristina Iovu. Sportivii care au ales condiţii mai bune, un trai decent în detrimentul unor promisiuni deşarte şi nicio urmă de susţinere din partea oamenilor de rând.

Tu nici măcar nu-i ştii la faţă, pentru dacă i-ai fi cunoscut, ai fi oprit unul dintre ei pe stradă şi l-ai fi salutat şi încurajat.

În nici într-un caz nu le iau apărarea sportivilor care au renunţat să reprezinte Republica Moldova, dar le înţeleg decizia.

Într-un stat în care nu se dă doi lei pe sport, nu te poţi aştepta la altceva. Dar fraţilor, asta nu este o noutate.

Mulţi s-ar întreba acum: dacă nu îşi schimbă statul atitudinea, de ce ar trebui să mi-o schimb eu?

Simplu. Pentru că nu te costă nimic.

Nu te costă nimic, să laşi pe cinci minute să dai Like-uri sau să jocurile de pe facebook şi să îi scrii unui olimpic de la Rio. Să îl întrebi ce mai face? Cum o mai duce?

Să îl feliciţi că în primul rând a ajuns la Olimpiadă.

Crede-mă că ei îţi vor răspunde, pentru că pe ei acest gest de asemenea nu îi costă nimic.