Campionate Mondiale

luni, 13 octombrie 2014

Ohrid: un colțișor de rai... și totuși

Prima dată am făcut mai mult de 500 de km cu mașina. Pâna la Ohrid sunt 1250 de km. Ei au părut mult mai veseli încolo, decât înapoi. Ohrid a fost destinația selecționatei jurnaliștilor sportivi la un turneu de mini-fotbal în Macedonia.



Din poza de mai sus e clar că prin cuvinte e imposibil de redat frumusețea acestui orășel cu 50 de mii de oameni la vama cu Albania. Desigur, atracția principala este lacul Ohrid. 30 de km în lungime, 15 km în lățime. Apă cristalină, aer curat: ar fi fost păcat să nu mă bălăcesc în el.



Dar să revenim la oile noastre. Din prima zi cu președintele interimar al  APSM, Eduard Ciobanu, ne-am dat seama că gazda habar nu are ce înseamnă un simplu regulament și în general nu au în sânge organizarea unui turneu. Dar să le luăm pe toate de la capăt.


La ședința tehnică, ne gândeam pe cine să luăm la tragerea la sorți. Cineva mai norocos, dar surpriză mare. Grupele erau deja împărțite, iar zarurile aruncate. Toți vorbeau în sârbă evident, iar noi și românii ne uitam ca la circ.

Cam așa ceva:

Grupa A

1. Bulgaria
2. Macedonia
3. Muntenegru
4. Serbia


Grupa B

1. Moldova
2. România
3. Croația
4. Bosnia și Herțegovina

Bine. În grupe am defilat cu un singur gol încasat. Eu am marcat primul meu gol pentru selecționată și am avut onoarea să joc împotriva legendei fotbalului românesc, Iosif Rotariu. El a evoluat la Steaua, Galata, etc, iar în 1990 el l-a marcat pe Maradona în egalul cu Argentina din faza grupelor.



Ziua următoare, vine și ziua dezamăgirilor. În prima zi a turneului era posibil să joci în ghete cu crampoane și să ceri două time-out-uri.

Acum în semifinale întâlneam Muntenegru. Ajungem la stadion, toți muntenegrenii în ghete pentru teren artificial, noi toți în ghete ca la oameni normali, cu crampoane. Ăștia refuză categoric să joace în crampoane pentru că nu au, iar dacă nu schimbam ghetele luam 0 la 3 și jucam doar în finala mică. Deci, dacă nu ați știut, pe iarbă umedă (pe rouă, pe la ora 10 dimineața) se joacă în ghete pentru artificial, fără crampoane. Țară de debili. Ăia au văzut că nu au nici o șansă și hai să ne dreagă psihologic. Ceea cea și le-a reușit. Noi am schimbat, sau mai bine zis am împrumutat ghete fără crampoane de la români.

Prima repriză 0-1, după care 1-1 și Oleg Istrati cere time-out. Nu ni se acordă. De aici a început cel mai urât moment al turneului. Oleșca, cu spume la gură zboară spre arbitru să ceară explicați. Boul cu fluierul în gură exclamă la un moment dat: Piciko Materi, ceea ce nu avea să știm că e înjurătură, doar dacă nu intervenea portarul românilor. Deci Piciko Materi, cred că nu mai merită vreo traducere, dar alta e buba. Să fii arbitru cu inscripție FIFA pe tricou și să faci astfel de gesturi în fața jurnaliștilor, tre ori să fii prost, ori să consideri moldovenii de ...

S-a trecut și peste acest incident. Oleșca două minute pe bancă. Scorul rămâne același, doar până intrase el din nou pe teren. La pauză 1 la 3. Dezastru. Organizatorii și-au dorit o echipă din fosta Iugoslavie în finală, iar obiectivul lor era pe jumătate îndeplinit.

Repriza secundă, jucăm mai bine dar încasăm din nou. 3 la 4 s-a terminat, dar dacă mai aveam parte de două minute le băgam cel puțin două. Păcat. Uite așa un orășel desprins din rai, a rămas în umbra unor gesturi a iugoslavilor care și-au bătut joc de noi cum le-a pohtit.

Finala mică. Meci cu România. Victorie. Locul 3.

Panaramă în finala mare. Bulgaria - Muntenegru. Bulgarii conduceau la trei goluri diferență, dar timpul regulamentar s-a încheiat 6 la 6. Urmează altă fază tare. Boul de arbitru făcea sondaj: întreba jucătorii dacă vor prelungiri sau vor penaltyuri. Deci unde s-a mai văzut așa ceva. Evident, doar în Macedonia. Bulgarii au câștigat pe merit, doar că puțin cam greu.

În rest. În Bulgaria este o porțiune de 200 de km frumoasă. În rest acolo, doar la mare să mergeți. Și la bulgari și la macedoneni berea e bună. Nu se compară cu prafurile noastre.



Oricum. A fost interesant. A fost bine. Dar parcă ceva acolo roade.Vreau să-i mulțumesc președintelui interimar al  APSM, Eduard Ciobanu, pentru că m-a inclus în lotul naționalei pentru această deplasare. Una care rămâne a fi cea mai interesantă pentru mine.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu