Campionate Mondiale

duminică, 26 ianuarie 2014

Ce trebuie să știi despre Campionatul Mondial: Când politica alterează fotbalul

A doua ediție a Campionatului Mondial venea cu ceva premiere, atât pentru formatul competiției, țări calificate sau durata desfășurării turneului per ansamblu. Dar nu despre asta va merge vorba: ci despre cum a fost ”spartă” valoarea morală a fotbalului.

Campionatul Mondial din 1934 organizat de Italia
Il Duce Mussolini face ce vrea la el acasă


Posterul oficial

Mussolini a făcut tot ce a vrut cu Italia din 1922 până în 1943. Pe plan intern era o personalitate de temut, dar nu și pentru alții.  Mussolini nu s-a lăudat cu mari cuceriri, însă ca orice băgăcios căruia i se pare că are toată lumea la picioare, nu a evitat să distrugă principalele valori ale unui sport.

Ideea de bază a lui Il Duce era să reîntoarcă Italiei gloria de altă dată a Romei Antice. O făcea prin toate metodele, iar fotbalul nu a fost o excepție. Mai întâi, el a influențat oarecum gazda mondialului din 1934. De ce oarecum? Zic oarecum pentru că cei de la FIFA s-au întrunit de 8 ori pentru a decide țara organizatoare. Fără vot majoritar a fost aleasă Italia. Cred că orice om întreg la minte ar fi sigur că Mussolini a pus ”laba” pe mondial.




Bugetul mondialului din Italia avea să constituie 3,5 milioane de lire.

Campionatul Mondial din 34, a fost cel mai scurt turneu din istorie. A durat doar 2 săptămâni. De ce? Pentru că s-au eliminat faza grupelor și așa cum 32 de națiuni și-au manifesta interesul să participe la mondial, au avut loc primele preliminarii. Italia este unica echipă din lume care a fost nevoită să participe la preliminarii în postură de țară gazdă. Azzurii au făcut ceea ce nu au putut face românii în 2013: au învins Grecia și au participat la propriul mondial.

Uruguay-prima campioană mondială, a refuzat să participe, în semn  de protest față de națiunile din Europa care au refuzat să vină la mondialul organizat la Montevideo. Uruguay avea să devină unica națională care nu va încerca să mențină titlul sau unica deținătoare care nu participă la imediat următoarea ediție.

Au existat 8 capi de serie care s-au evitat reciproc în optimi: Argentina, Brazilia, Germania, Italia, Olanda, Austria, Cehoslovacia și Ungaria.

În primul meci, gazda Italia a umilit cu 7 la 1 selecționata SUA, scorul turneului din chiar primul meci. Spania avea să fie adversara Italiei din sferturi, ibericii învingând Brazilia lui Leonidas cu 3 la 1. Jucător extraordinar, care făcea parte dintr-o echipă cu multe găuri în defensivă.

Tot în optimi, Austria a avut nevoie de prelungiri pentru a juca în faza următoare. Austriecii au eliminat Franța cu un gol în minutul 109, scor 3 la 1. În sferturi, Austria avea să joace cu Ungaria care a trecut de prima țară africană de la mondiale, scor 4 la 2.

România nu a avut prea mult noroc nici la a doua ediție a mondialelor. Tricolorii au fost eliminați de Cehoslovacia cu 2 la 1, iar în sferturi aveau să joace cu Elveția care a trecut de Olanda cu 3 la 2.

Germania s-a calificat în faza următoare după un 5 la 2 cu Belgia și avea să înfrunte Suedia echipa care a scos din competiție, finalista ediției trecute-Argentina, scor 3-2.

În primul sfert de finală, Italia a remizat cu Spania, scor 1 la 1. Rejucarea a avut loc o zi mai târziu. Ibericii au fost o nucă tare cedând la limită cu 0 la 1, iar lui Mussolini, i-au plăcut atât de mult spaniolii încât aici a decis să-l sprijine pe generalul Franco în Războiul Civil din Spania din 36.

Italia avea să joace în semifinale cu Austria, care a eliminat Ungaria cu 2 la 1. Cea de-a 2 pereche semifinalistă a fost Cehoslovacia - Germania. (în sferturi: Cehoslovacia - Elveția 3:2/ Germania - Suedia 2:1)

Italia a trecut cu 1 la 0 de maghiari, iar Cehoslovacia nu a avut probleme cu germanii, scor 3 la 1. Astfel, marea finală avea să fie Italia - Cehoslovacia. Revenim la Il Duce Mussolini. Iată ce a spus portarul cehoslovacilor cu mulți, mulți ani după acel meci.

Frantisek Planicka: ”Înainte de meci l-am văzut pe arbitrul principal la loja lui Mussolini. Au avut o discuție foarte lungă în care fluierașul suedez a primit toate indicațiile de la Duce.”

Cu toate că acest fapt nu a fost dovedit și mai mult ca atât Puc a deschis scorul pentru cehoslovaci, aceste declarații rămân un mister, însă nu este exclus ca Mussolini, să fi influențat și aici rolurile cheie.

Pe final de meci, italienii reușesc egalarea prin Orsi, iar Schiavio a marcat golul victoriei în prelungiri, reușita care a adus titlul în peninsulă. Cehoslovacii s-au mulțumit cu gheata de aur, câștigată de Oldrich Nejedly cu 5 goluri. În finala mică, Germania a câștigat bronzul în fața Austriei, scor 3 la 2.


Mingea oficială: “Federale 102″

În concluzie: politica și fotbalul se putea închega supunând sportul rege doar în anii de dictatură. Haideți să nu ne întoarcem la acei ani!

Ce trebuie să știi despre Campionatul Mondial (Pilot)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu